Wild Thing - Prolog

PROLOG

Am văzut-o o clipă prea târziu - o fracţiune de secundă mai devreme, şi aş fi prins-o, dar am fost distras, iar acum ea a fost acoperit de iedera otravita de la genunchi în jos. Din fericire, a reusit sa se mentina asa si sa nu se adanceasca mai mult. Am oftat. Această călătorie nu avea sa mearga bine. De ce, oh de ce, l-am ascultat pe Emmet sa vorbesc cu Bella, care e binenteles cel mai mere magnet de pericole, si mai ales aici in Coasta de Vest si poate chiar oriunde in lumea asta. Am scos-o repede de acolo si am urcat-o in spatele meu, apoi am pornit spre lac.
- Asta a fost iedera otravitoare? întrebă ea, uitandu-se la picioarele ei micute care falfaiau in vant ca si copacii de pe margine pe care ii daramam cu viteza mea ametitoare.
- Da. Imi pare rau pentru asta, ar fi trebuit sa fiu atent, mi-am cerut scuze, ştiind că nu era suficient, şi că ea ar va suferi pentru o perioada de timp de la această ultimă greşeală a mea.
- Mda, binenteles, de parca ai fi tu vinovat pentru greselile mele, suspină ea, si am putut auzi, practic, cum isi da ochii peste cap. Un zambet mic aparu in colturile gurii mele, chiar dacă nu era nici pe departe amuzant acest lucru. Sperăm că Alice sa aiba ceva de ajutor ambalat în coşul de picnic in care tine masa de prânz a Bellei. Am dorit ca ea sa ma fi avertizat, insa nu o puteam invinui pentru greselile mele.
Bella m-a scos din reveria mea cu un sarut mic pe partea din spate a gâtului meu. Picioarele mele se intinsera si alergara mai rapid, antrenati de caldura buzelor ei pe pielea mea inghetata, trimiţând ramificaţii de foc coborand de-a lungul coloanei mele vertebrale.
- Te iubesc, şopti ea, şi inima imi crescu. Am tusit usor incercand sa evit sa ma las calauzit de acele 2 cuvinte chiar aici, in aceasta pustietate.
- Si eu te iubesc, Bella, am răspuns si am iesit din umbra verde a pădurii în lumina puternică a soarelui dimineaţa târziu, reflectată de micul lac care ni se intindea la picioare.